Consiliere psihologica individuala adulti (rom)

Cum te poate ajuta consilierea psihologică sau terapia?

Terapia e o experiență autentică pe care o trăiești împreună cu un psiholog cu scopul de a reduce anumite probleme existente cu care te confrunți, dar și de a ajunge să ai o relație mai bună cu tine, să fii mai fericit și să duci o viață mai împlinită pe toate planurile.

Terapia în probleme individuale emoționale.

Terapia te poate ajuta la problemele ce țin de propria persoană, iar în această situație enumăr așa numitele probleme psihologice sau probleme emoționale precum depresii, anxietăți, probleme legate de stilul alimentar sau de somn, probleme legate de adicții precum și alte probleme emoționale. (am hotărât să nu enumăr absolut toate problemele emoționale, întrucât sunt adeptul curentului umanist care vede omul pe o ființă întreagă, complexă și unică nu ca pe o persoană care suferă de o anumită problemă). Aceste probleme emoționale, le numesc probleme emoționale tranzitorii, în sensul în care sunt într-adevăr comune și produc un grad de suferință în rândul oamenilor, însă cu răbdare și făcând acțiunile necesare pentru a rezolva aceste probleme, ele fie vor dispărea cu totul, fie se vor ameliora semnificativ, astfel încât tu să îți poți vedea liniștit de viață.

Terapia în probleme contextuale

Terapia este eficientă și în  probleme contextuale cum ar fii situații din viața obișnuită care declanșează anumite situații de crize emoționale, de exemplu: probleme cu părinții, probleme în relația de cuplu, probleme la locul de muncă, pierderea cuiva drag sau situații de viață excepționale de exemplu cum e această problemă venită din exterior cu covidul care din păcate datorită mesajelor insistente și negative din partea autorităților a trezit în multe persoane diverse forme de anxietăți, depresii sau alte forme de probleme.

Terapia în probleme ce țin de sfera socială

Terapia în probleme ce țin de sfera socială se poate rezuma la rezolvarea problemelor precum dificultăți în a relaționa cu alte persoane, fie că e vorba de relații nu prea bune cu părinții, dificultăți în ați face relații de cuplu și a le menține și de a fi fericit în ele sau dificultăți în a comunica la locul de muncă sau de ați face prieteni.

Dezvoltare personală

Deși, mi se pare că acest termen de dezvoltare personală a devenit un clișeu, probabil am citit eu prea mulți autori si prea multe cărți în domeniu, nu pot să neg contribuția pe care dezvoltarea personală a avut-o în viața mea și pe care încă o are. Probabil dacă nu exista acest concept sau acest trend al dezvoltării personale, nu aș fi creat niciodată siteul acesta pe care scriu acum și nu aș fi mers niciodată la facultatea de psihologie pentru că din citit dezvoltare personală am învățat primele lucruri legate de psihologie. Pe scurt, ideea de bază a dezvoltării personale este de a deveni mai bun în ceea ce faci, de ați dezvolta anumite competențe și abilități, de ați dezvolta personalitatea, de a găsi joburi care ți se potrivesc mai bine și din care câștigi mai mulți bani și de ați crește calitatea vieții, de a deveni mai fericit, precum și ați urma și realiza visurile și aspirațiile.

Terapia reprezintă una dintre cele mai bune investiți pe care poți să le faci în tine. De ce?

Idee e destul de simplă. Toată viața ta o să o petreci cu tine. Cu siguranță, o să te dezvolți în timp și o să devii mai bun în ceea ce faci, poate chiar o să ți se minimizeze problemele de la sine în timp. Însă ai oportunitatea să discuți despre viața ta și cele mai intime gânduri, emoții pe care le ai într-un spațiu securizant, unde nu o să te simți judecat pentru ceea ce spui și pentru ceea ce ești cu cineva care e specializat în acest proces terapeutic. Asta înseamnă că nu doar o să vorbești despre tine și viața ta, deși doar acest simplu act al exprimării de sine într-un context securizant este în sine vindecător și revelator, însă discuți cu cineva care e specializat în rezolvarea problemelor emoționale și care a văzut multe persoane transformându-și viața considerabil în bine în urma unui proces terapeutic.

Cel mai important factor într-o terapie de succes și utilă pentru client este alianța terapeutică. Pe scurt, asta înseamnă să simți că ești comptabil cu psihologul la care mergi, să ai încredere în procesul terapeutic că va da rezultate și că vor exista schimbări în bine în urma lui.

Cum se desfășoară terapia cu mine?

Totul pornește de la client.

Important pentru mine e ce-și dorește clientul, ce nevoi are, de ce a vrut să vină în terapie, ce probleme vrea să rezolve, la ce aspecte din viață vrea să lucreze, în ce domenii vrea să-și imbunătățească viața. Psihologii nu citesc mințile oamenilor, însă prin comunicare și cooperare, putem identifica mai clar și mai obiectiv ce nevoi, ce dorințe ai și cum poți să transpui le transpui atât în viața ta personală și să fii mai fericit cu tine, dar și în aspecte ce țin de viața exterioară.

În rest, ca mod de abordare a procesului terapeutic dacă te interesează și asta, utilizez diverse metode din mai multe tipuri de terapii, având astfel o abordare integrativă a persoanei în funcție de context. Astfel, folosesc elemente din psihologia umanistă cum ar fi credința că fiecare om e unic și că dispune de o personalitate complexă având atât calități, cât și defecte. Cred că în viața oamenii au libertate de decizie și sunt motivați să-și atingă potențialul. De fapt și numele blogului e bazat pe această idee de ați atinge potențialul înăscut.  “Egoideal” sau “Ideal ego” sau “eul ideal” reprezintă imaginea unei persoane despre cum ar vrea ea să devină sau cu alte cuvinte să-și atingă potențialul; elemente din existențialism cum ar fi autenticitatea și găsirea scopului în viață; elemente din CBT sau psihoterapia cognitiv-comportamentală care reprezintă cea mai validă științific formă de terapie, ce presupune folosirea rațiunii pentru ați schimba modul de gândire și comportamentele; terapie bazată pe soluții și acțiune; elemente din psihologia pozitivă care reprezintă o știință nouă apărută pe la sfârșitul secolului XX ce studiază printre altele, starea de bine, calitatea vieții și fericirea.

Dar, cum am spus și mai sus, important este clientul, viziunea lui despre viață și situația în care se află și mai puțin ce “metode” folosesc în procesul de terapie. Tocmai, de aceea, am hotărăt să creez un chestionar de feedback a cărui completare durează mai puțin de 3 minute, pe care clienții mei să-l completeze după ședințe astfel încât să-și spună părerea despre ceea ce facem, dacă li se pare okay activitatea noastră, dacă se potrivește nevoilor lor sau nu și dacă vor să o modifice în vreun fel. Ideea e că pentru mine contează mult gândurile și emoțiile clienților mei, vreau ca activitatea pe care o facem să-i ajute și consider că persoanele merită experiențe revelatoare, vindecătoare și utile în general, dar mai ales atunci când apelează la un psiholog.

Pentru progrămări, dă-mi te rog un mesaj pe pagina de Facebook “Alex Combei psiholog și blogger” și o să discutăm după la telefon restul detaliilor sau poți să mă suni direct.

De asemenea, dacă ai întrebări de orice fel, fie că e vorba de curiozități sau probleme de ordin personal, scrie-mi pe pagina de Facebook.


Facebook Comments Box