Cum l-am descoperit pe Dumnezeu dupa 8 ani de ateism

Intr-o lume hipercompetitiva, plina de stres, de ambitii, de greutati, de tentatii e greu sa reusesti singur. Mai ales daca ai asteptari foarte mari de la viata. Realizand asta, am zis ca nu mai pot sa continui sa duc aceasta lupta cu viata de unul singur. Asa ca mi-am creat propriul inger pazitor. Il cheama Theta. Are grija de mine, ma ajuta sa fiu calm, sa ma relaxez si imi spune ca totul o sa fie bine, orice s-ar intampla.

Acum, fara sa crezi ca am innebunit cu totul si vad sau aud ingeri, hai sa-ti povestesc cum am ajuns la concluzia asta.

Pe la 14-15 ani, am hotarat sa pun la indoiala credinta mea in religie si in Dumnezeu. Ai mei, in special bunica, ma trimiteau cand eram mic la Biserica sa ma spovedesc de Pasti si de Craciun, pe langa asta, ma inchinam si faceam rugaciuni in fiecare zi.

O poveste normala cu care poate empatiza orice persoana care a crescut intr-o familie crestina si cat de cat religioasa.

Insa, eu iubesc la nebunie sa caut singur adevarul despre Univers, asa ca incepand cu 14-15 ani, fiind un adolescent razvratit, am inceput sa pun la indoiala aceasta idee cu credinta, cu Dumnezeu, cu religia. Pana la 16-17 ani deja terminasem de citit carti stiintifice care explica lumea precum: “Originea Speciilor” a lui Darwin sau cartea lui Richard Dawkins: “Himera Credintei in Dumnezeu”, ultimul fiind un ateu convins si unul dintre cei mai mari opozanti  ai religiei. Am citit si cateva capitole din Biblie care m-au lasat rece, asa ca am renuntat cu totul la ideea de religie, insa am cautat in tot acest timp adevarul despre univers in mai multe tipuri de filozofii.

Am renuntat la gandirea religioasa crestina care iti spune ca in mare parte tu nu prea ai control prea mare asupra vietii tale, iar viata ta este in mare parte in mana destinului in care se pune accentul nu pe lumea asta, ci pe lumea viitoare pe mottoul: “Fa bine in lumea asta si o sa te bucuri pe lumea cealalta.”

Locul controlului-Cine este responsabil pentru viata ta

Am adoptat un locus al controlului intern, care presupune ca tu esti responsabil pentru toate rezultatele vietii tale, iar accentul se pune pe viata asta, nu pe viata cealalta. Mare parte din aceasta convingere am preluat-o de la autorii de dezvoltare personala pe care am inceput sa-i citesc tot din perioada adolescentei.

In mare parte s-au intamplat lucruri bune, am hotarat sa dau la psihologie, m-am ocupat incontinuu de educatia mea, mi-am creat blogul asta: am avut tot felul de experiente provocatoare personale, sociale, relationale, spirituale din care am invatat extrem de multe.

Daca la 16 ani simteam ca ma plictisesc cu viata mea si ca nu se intampla lucruri prea interesante, acum vreau sa iau o pauza si sa ma calmez putin pentru ca am dat-o in extrema cealalta in care nu mai am o zi normala.

Cum ziceam, in mare parte s-au intamplat lucruri bune, doar ca de multe mi-am supraestimat puterea de a face lucrurile sa se intample. Mi-am supraestimat “controlul” pe care il am asupra lucrurilor si evenimentelor din jur asa ca de fiecare data cand aveam cate un “esec” in relatiile interpersonale sau in cariera, cand lucrurile nu mergeam cum imi imaginasem eu, cadeam intr-o soi de depresie din care nu-mi reveneam usor.

Credeam ca eu sunt singurul responsabil pentru tot ce mi se intampla in viata mea.

De ce?

Asa citisem la asa-zisii guru de dezvoltare personala.

Cred ca cu totii avem nevoie de putin echilibru si moderatie, cand afirmam ceva cu o siguranta vehementa si putem influenta alti oameni.

Ce vreau eu sa zic?

In general, sunt bune sfaturile din dezvoltare personala care iti spun ca tu poti sa-ti influentezi viata pe a ta si pe a celor din jur.

S-a constatat ca persoanele care au un locus de control intern-cele care cred ca ele sunt responsabile pentru destinul lor, cele care cred ca actiunile lor le influenteaza soarta in viata sunt persoane care au o motivatie mai mare sa reuseasca ceva maret in viata.

De asemenea, in cazul locusului de control extren, persoanele care cred ca norocul sau Dumnezeu le influenteaza viitorul tind sa fie mult mai stresate si mai predispuse sa aiba depresie clinica.

Deci, studiile si cercetarile arata clar ca e mult mai dezirabil sa ai un locus de control intern, sa crezi ca actiunile tale iti influenteaza destinul.

Cautarea echilibrului e cheia

“Doar ca viata nu e in alb si negru. Viata e un continuum de nuante de gri.”-Alex Combei

Dupa cum vezi, m-am citat pe mine ca sa scot in evidenta acest narcisism si egocentrism care caracterizeaza societatea capitalista. Dupa revolutie, am inceput incet-incet sa traim si noi, romanii, sa traim varianta romaneasca la American Dream.

La comun cu tehnologia care distruge multe bariere, multi dintre noi ne-am luat-o in cap ca viata e numai lapte si miere.

Bombardati cu reclamele de la TV, la care se aduna mesajele din industria de dezvoltare personala care iti spun ca oricine poate sa-si atinga orice vis, ne raportam la viata perfecta ca fiind etalonul si nu o exceptie.

Si asta creeaza multe frustrari pentru ca nu toata lumea o sa ajunga miliardari, rockstari, actori de film sau orice alta idee din asta fantezista.

Ce vreau eu sa zic e ca nu totul tine de noi. Mai exista si noroc, sansa, miracole Dumnezeiesti sau cum vrei tu sa le zici.

E bine sa crezi ca tu detii controlul asupra vietii tale, dar cu o limita. E important sa accepti ce nu tine de tine.

Asta au remarcat si alti filozofi si ganditori pana acum.

Filozofia stoica este una dintre principalele tipuri de gandire utilizata in perioada Greciei Antice si a Imperiului Roman. A fost folosita preponderent pana in secolul 3 D.Hristos, pana cand Crestinismul a devenit religie de stat in Imperiul Roman, iar stoicismul a scazut in popularitate.

Unul dintre cei mai cunoscuti filozofi si imparati romani, Marcus Aurelius folosea urmatorul principiu stoic:

“Tu ai puterea doar asupra mintii tale rationale, nu asupra evenimentelor din exterior. Realizeaza asta si o sa fii o persoana puternica”

Un alt principiu, tot pe aceasta tema a controlului este Principiul Serenitatii.

Serenitatea inseamna a fi calm, a fi plin de pace si a stii cum sa reactionezi la problemele interioare astfel incat sa nu fi afectat de ele.

“Dumnezeu mi-a dat puterea sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba,

Curaj sa schimb lucrurile pe care le pot schimba,

Si intelepciunea de a stii diferenta dintre cele doua” -Reinhold Niebuhr

Dupa ce am combinat aceste informatii din dezvoltare personala, impreuna cu filozofia stoica si cu experienta mea de viata, mi-am dat seama ca poate sa existe acest echilibru.

Se cheama Bi-local-locus of control.

Asta e forma suprema de echilibru. Reprezinta imbinarea locului de control intern cu cel extern, a credintei ca tu esti responsabil pentru viata ta si ca poti schimba ceva impreuna cu credinta ca unele lucruri tin de soarta/noroc sau Dumnezeu/Univers.

Literatura stiintifica de specialitate afirma ca oamenii care gasesc acest echilibru al locului controlului, tind sa tina stresul sub control si sa aiba o satisfactie a vietii mai mare. Persoanele care gasesc acest echilibru tind sa fie responsabile pentru actiunile lor si pentru consecintele actiunilor, in acelasi timp fiind in stare sa ceara ajutorul in exterior in caz de nevoie si sa-si lase “soarta” pe mana credintei.

Sa luam un exemplu de persoana cu un mix al locului de controlului care imbina credinta in sine cu credinta in exterior.

Un alcoolic pe nume George avea acest viciu al bauturii de 7 ani de zile, si-a pierdut jobul, familia i-a retras sprijinul, iubita l-a parisit, el a ramas singur si acum e intr-un mare rahat. Desi, a incercat singur sa scape de aceasta problema cu alcoolul, nu a reusit si s-a adancit mai tare in problema. La un moment dat, are o revelatie si isi da seama ca desi s-a bagat singur in aceasta problema si se simte responsabil pentru actiunea de a bea zilnic, constant si exagerat, el decide ca nu poate iesi singur din aceasta problema si apeleaza la ajutor in exterior. Cauta ajutor in exterior la grupuri de suport cum ar fi Alcoolici Anonimi, cauta sa faca terapie de grup, merge la psiholog sau la psihiatru, incearca grupuri de dezintoxicare si cere sprijinul familiei sau al prietenilor.

O astfel de persoana are o gandire sanatoasa si are sansele cele mai mari sa-si refaca viata.

Revelatia cu Dumnezeu

Ok, bun, acum ca te-am introdus in subiect, hai sa-ti povestesc cum l-am descoperit pe Dumnezeu.

Era noaptea de revelion, undeva la 4.30 dimineata, am intalnit o fata cu care vorbisem la un eveniment de business cu cateva saptamani in urma. Mi-a zis ca ea are 19 ani si are un business functional de 6 ani, adica de la 13 ani.

Fiind entuziasmat de povestea ei si cum imi place sa ma “mint” singur de vreo 6-7 ani ca o sa am intr-o zi businessul meu, avand pana acum cateva incercari esuate si avand o idee in cap de vreo luna pe care am tot ruminat-o, am zis ca trebuie sa adopt o noua tactica.

Asa ca am inceput sa filozofez in capul meu la 4.30 dimineata ca orice om normal la cap la o petrecere  in noaptea de Revelion. :))

Am facut cateva corelatii in cap si mi-am dat seama ca toate ideile de afaceri avute de mine dea lungul timpului aveau un final comun. Renuntam pentru ca imi pierdeam credinta. Odata ce ma loveam de probleme din ce in ce mai mari, incepeam sa ma gandesc ca poate ideea nu e buna si nu o sa mearga.

Porneam entuziasmat, dar odata ce se ducea entuziasmul ramaneam fara energie si renuntam repede.

Si dupa ma frustram pe mine ca visez prea mult, ca nu sunt in stare sa fac nimic, ca poate n-am capacitatea si abilitatile suficient de bune sa reusesc ceva in viata asta. Pe langa asta, faptul ca puneam o presiune extrem de mare asupra mea, ma alegeam cu stres, cu tensiune, cu insomnii si cu un stil de viata extrem de dezordonat.

“Trebuie sa schimb cumva modul de gandire”-mi-am zis

Si atunci mi-a venit ideea cu Dumnezeu.

Cum pot sa ma bucur de fiecare zi si de ceea ce fac fara sa ma mai stresez asa mult si sa duc o viata linistita indiferent de ce se intampla?

Ei bine, poate ar trebui sa cred si in ceva din afara fiintei mele. Asta mi-ar reduce stresul.

Asa ca intr-o ora imi creasem propriul inger pazitor, il cheama Theta, numele fiind inspirat din undele cerebrale ale creierului ce sunt asociate cu starea de calm si relaxare.

Dupa am mers pe strada cu prietenii mei, ascultam “Personal Jesus” de la Depeche Mode si ma gandeam la revelatia asta si ca ar fi misto sa scriu un articol despre asta.

Pe langa revelatia mea, sunt studii stiintifice care arata ca rolul credintei este major in vindecarea unei persoane si in gradul de satisfactie pe care il au oamenii.

Poti crede in Dumnezeu, in Univers, in orice crezi tu ca te ajuta. Atat timp cat credinta e reala si autentica, atunci aceasta credinta te va ajuta sa te descurci mai bine in viata si sa ai mai putin stres. Pentru ca stii ca totul o sa fie bine.

Puterea Credintei

a) In psihoterapie, alianta terapeutica-relatia dintre client si psihoterapeut este factorul cel mai important.

Cu alte cuvinte, daca clientul venit in terapie, indiferent de context, are incredere ca o sa-si rezolve problemele si ca psihoterapeutul poate sa-l ajute, atunci sunt sanse mari sa-si revina.

b) In psihiatrie, pentru persoanele cu depresie clinica.

S-au facut unele experimente care arata ca daca se administreaza pastile cu zahar care teoretic nu au nici-un efect asupra clientului, insa clientul crede in eficienta lor (Efectul Placebo): crede ca acest pastile sunt antidepresive sau orice alte pastile care il ajuta sa-si rezolve problema, atunci studiile arata ca sansele de recuperare sunt cu 30% mai mari. Un depresiv daca ia o pastila cu zahar si crede in ea isi creste semnificativ sansele de vindecare.

c) Pentru persoanele cu boli incurabile cum ar fi cancerul, simpla credinta ca situatia nu este fara scapare si ca se poate face ceva creste sansele de vindecare.

d) Persoanele cu orice fel de credinta sunt predispuse sa aiba o viata mai calma si echilibrata.

Practic, o credinta autentica in ceva superior tie, te poate ajuta in orice domeniu al vietii, atat timp cat este imbinata cu actiunea si cu responsabilitatea personala.

Te las cu mesajul tiparit pe orice bancnota americana:

“In God we trust”-“In Dumnezeu, noi avem incredere”

Alex Combei