Astăzi pe la prânz cand m-am trezit, mă simțeam foarte rău. Oboseala acumulată din sesiune, adaugată cu niște beri băute aseară m-au făcut să nu mă trezesc foarte bine.

Așa că m-am decis să alerg. Am alergat din Grozăvești până în Parcul Operei. Ulterior, mi-am dat seama că este clubul Silver Church lângă. După ce îmi făcusem multe planuri de răzbunare necontretizte cu privire la acel club in ultima lună, deoarece bodyguarzii de acolo îmi dăduseră interdicție la intrare într-o seară. Astăzi, în sfârșit am reușit să mă răzbun într-un mod inovativ și subtil .(din păcate nu pot să vă zic cum, pentru că probabil ați crede despre mine că sunt ultimul idiot).

Am trecut și peste asta, m-am simțit eliberat și împăcat. Am mai dat câteva ture de alergare ușoară prin Parcul Operei. La final am sprintat pe o suprafață de circa 50m și mi-am dat seama că, chiar dacă nu am mai făcut sport regulat în ultimii 3 ani, chiar dacă fumez destul de mult, încă mai pot sprinta cum o făceam odată. M-a cuprins un sentiment de entuziasm, mi-am amintit de cum am ieșit primul pe școală prin primară la 50m sprint, iar proful de sport m-a ridicat sus în brațele lui. De asemenea în liceu, tot la 50m alergat, scoteam timpi asemănători cu colegi ce făceau sport de performanță de ani buni. Am simțit din nou că zbor, pot spune că pentru câteva secunde timpul s-a oprit în loc.

Am terminat și cu alergatul, m-am așezat pe spate cu fața la cer pe o bancă din aceea fără spătar. Mi-am aprins o țigară japoneză, Mevius, din aceia cu filtru special cu mici găurele, care trebuie fumată fără să atingi cu buzele filtru pentru a resimți aroma și mirosul țigării, cel puțin așa mi-a zis o iscusită și inteligentă promoteră ce mi-a dat primul pachet gratis acum ceva timp. Încă încerc să văd cum pot să fac asta, să fumez fără să ating cu buzele filtru, însă deocamdată rămâne un mister nesoluționat de mine. Stând acolo pe spate  eram parcă într-un alt loc, departe de toată aglomerația și zgomotele mașinilor și de betonul încins din orice zonă a Bucureștiului. Aici aveam de a face cu o natură verde, de o vreme răcoroasă și de câteva raze de Soare care îsi făceau loc printre bogații copaci înverziți. Zgomotul mașinilor era înlocuit cu zumzetul lin al insectelor.  La un moment dat văd o făptură cu o structură Black&Yellow, cu aripi, care plutea, stătea în aer într-un loc undeva la vreo 3m deasupra capului meu, tind să cred că era o albină. Părea că stă să se gândească, să reflecteze la problemele albinelor de pretutindeni. A stat acolo ce a stat, când dintr-o dată am clipit, iar ea a dispărut. Cât am stat pe acolo, am mai văzut că mai erau și alte albine care aveau același comportament.

Nu sunt chiar atât de nebun încat să spun că albina  încerca să-mi transmită ceva. Ea îsi vedea de cursul vieții, iar eu mă aflam acolo întâmplător. Eu cred că oricine până la urmă are de învățat ceva de la orice specie de pe acest Pământ.

Ce voia atunci acea albină să-mi transmită mie?

Două lucruri:

1 Că e important să stai să te gândești, să reflectezi, să conspectezi dacă un drum e mai bun decât altul, pe care să o iei, să-ți faci planuri, să visezi cu ochii deschiși.

2 E la fel de imporant, odată ce ai stabilit un obiectiv, un vis, să faci ceva în privința asta. Să încerci, să experimentezi indiferent de deznodământ dacă e bun sau rău. Să devii un om de acțiune care își asumă și succesele dar și eșecurile și perseverează în ciuda acestora.

Din punctul meu de vedere, dacă a-și împărții oamenii în funcție de orientarea lor, adică dacă sunt mai degrabă teoreticieni sau oameni de acțiune, ar ieși 4 categorii.

1 Oamenii care nu sunt buni nici la teorie, nici la practică. Care nu au succes nici în școală, nici în viață. Ca să nu fiu prea sumbru și zic că aceștia sunt morți, fără speranță și nu au nici o șansă de a reuși în viață, o să zic că oricine are un potențial ascuns în el și odată descoperit, se pot face minuni, dar cu siguranță acestora le va fi mult mai greu să exploateze acest potențial comparativ cu celelalte 3 categorii.

2 Oamenii care sunt buni la practică, dar nu la teorie și în sistemul academic. Aceștia pot spune că sunt oameni de succes, dar nu de un succes substanțial pentru că ei se descurcă în multe profesii, doar că neavând o bază teoretică și o educație în spate, deobicei nu progresează mult, dar îsi fac treabă bine la un anumit nivel. Dacă ar acorda mai multă atenție sistemului academic și teoriei, ar progresa mult mai mult și nu s-ar lovi de multe ori de aceeași greșeală, însă deobicei sunt reticenți cu privire la acest subiect, al educației. Practica fără teorie înseamnă amatorism.

3 Oamenii buni la teorie și în școală, dar fără competențe practice și sociale. Acesta e tipul așa numitului tocilar, care învață mult, citește mult, însă nu știe cum să pună în practică cunoștințele teoretice. Deobicei are probleme în relații și viața șocială, iar în mediul profesional o duce deobicei mai rău decât tipul 2, deoarece nu e în stare să se descurce. Și eu am făcut parte din acest tip, doar că am încercat și încerc să-mi dezvolt și niște competențe practice. În schimb este tipul cu cel mai mult potențial, pentru că încearcă să se dezvolte, însă de multe ori îi lipsește curajul. Odată ce începe să-și dezvolte curajul și pereseverează într-un domeniu, poate deveni de neoprit întrucât are și bază teoretică în spate. Din păcate, sistemul de învățământ nu te învață să fii o persoană de acțiune cu rezultate, el te învață teorie care e doar jumătate din ecuație. Însă chiar dacă e greu pentru un teoretician să-și dezvolte latura practică, este absolut necesar pentru a se bucura de succes în viața asta. Dacă faci parte din această categorie, îți sugerez ca prim pas să-ți dezvolți curajul, ai o idee, încearcă să o implementezi, nu te mai gândi ce o să creadă lumea sau dacă e suficient de bună și nobilă. Încearcă. Experimentează.

“Audaces fortuna iuvat”-citat latin, /”Pe cei îndrăzneți îi ajută norocul”

4 Oamenii-albină. Este idealul de om, atunci când ești bun și la practică și la teorie. Tot ce le rămâne este să devină și mai buni.

Din experiența mea de viață și nu doar din a mea, am învățat un lucru, că e bine să lucrezi în domeniile ce te pasionează în care ești bun deja, dar de asemenea e bine să încerci să evoluezi și în domeniile în care ești praf, vorbesc de domeniile în care ai rezultate și aptitudini native undeva sub nivelul mării. Te încurajez să faci asta mai ales în domeniile ce te frustează cel mai mult.

De ce?

Pentru că nu știi niciodată dacă ești bun la ceva, până să încerci. Și poate acolo unde crezi că nu ai nici o șansă poate acolo o să-ți găsești o pasiune. Și in cazul în care ai încercat ceva și ți-ai dat seamă că ești zero barat,există totuși o șansă. Chiar dacă trecutul nostru ne determină într-o oarecare măsură viitorul, nu suntem vreun Sisif să împingem bolovanul pe stâncă într-un mod ciclic. Cu alte cuvinte viitorul e al tău, mai precis al ideilor și acțiunilor tale de acum încolo. Așa ca făurește un viitor care să-ți placă ție.

Ține cont de sfatul albinei din Parcul Operei. Du-te la vânătoare. Nu vânătoare de animale, ci de visuri!

 

Eu sunt Alex Combei.

P.S. Cam asta a fost cu albinele, pentru alte discuții despre insecte și filosofii de viață, urmăriți articolele următoare.