Dat fiind faptului ca am avut de invatat despre moarte pentru examenul de ieri, fiind un subiect drag mie m-am hotarat sa scriu cateva randuri.

Este un subiect ce m-a fascinat inca din adolescenta, coincizand cu momentul in care mi-am format sistemul de valori si convingeri.

Astazi o sa scriu despre cum percep eu moartea si care este atitudinea mea legata de aceasta.

Nu ma intereseaza prea mult ce o sa intample dupa sfarsitul vietii, daca o sa fie rai, iad, reincarnare sau alte diverse forme. Nu consider ca este un subiect interesant, deoarece nu exista absolut nici o sansa sa ne dam seama pe parcursul unei vieti ce o sa intample dupa ce murim.

Consider ca moartea in sine ofera un sens vietii. Este probabil singurul lucru care il stim cu certitudine in viata. Daca sa zicem am trai pentru totdeauna, vorbesc strict despre viata pe Pamant, probabil nu am avea nici o dorinta sa realizam sau sa obtinem nimic.

De ce ne ofera moartea un sens?

Pentru ca stim ca viata asta care o ducem acum nu o sa fie la fel pentru totdeauna si pentru ca stim cu siguranta ca se va sfarsi.

“First, you have to know, not fear, know that someday you are going to die. Until you know that, you have no sense of urgency.”-Fight Club

Odata ce recunoastem si acceptam faptul ca o sa murim, atunci o sa incepem cu adevarat sa ne concentram pe lucrurile care sunt importante pentru noi.

Personal, nu mi-e frica de moarte, mi-e teama ca o sa trec prin viata fara sa experimentez si sa obtin ce e important pentru mine.

Tin minte pe la sfarsitul lui 2014, am participat la o conferinta national in cadrul AIESEC si a venit un tip care ne-a tinut un training despre importanta timpului. Avea undeva la 50 de ani si a impartit timpul pe parcursul unei vieti in mai multe diagrame. Cum durata de viata medie e undeva la 75 de ani, el mai ramasese cu 25 de ani de viata. Cum o persoana doarme in medie 8 ore pe zi, munceste 8 ore pe zi, ramane teoretic o treime de activitati care aduc placere. Asta insemnand 8 ani. Dar daca e sa adunam si activitatile ce trebuie facute de genul facut curat in camera, activitati ce tin de intretinerea corporala, mancat etc. + timpul care se pierde pana la job si inapoi. Noi cu ce ramanem?

De concluzionat e ca nu mai avem timp sa-l pierdem pe lucruri ce nu ne aduc cu adevarat fericire si satisfactie. Daca ne dorim ceva cu ardoare, trebuie neaparat sa mergem in directia respectiva, pentru daca nu o facem noi, atunci cine?

Nu mai avem timp sa-l pierdem pe lucruri minore care nu ne aduc satisfactie. Consider ca fiecare are un scop si e de datoria noastra sa-l urmarim.

Nu neg importanta rabdarii atat timp cat simti ca viata ta e pe drumul cel bun. Daca simti ca mergi tot in jos sau ca stagnezi, solutia nu este atunci sa ai rabdare. Cu rabdarea o sa ai aceleasi rezultate ca pana acum, poate o sa ajungi mai rau. Trebuie sa intelegi ca daca te gandesti ca trebuie sa astepti vreun miracol, nu esti pe calea potrivita. Ghici ce? Pentru ca nu o sa vina nimeni sa te salveze de buna voie. Poate doar suferinta acuta o sa te forteze sa iesi din starea in care esti. Dar merita sa ajungi in cel mai jos stadiu care se poate ca sa te apuci sa faci ceva? Merita sa astepti?

Am 21 de ani, dar am inteles de mic, ca daca nu o sa urmaresc lucrurile care imi aduc mie placere si satisfactie, nu o sa fiu implinit. Daca iau o decizie, stiu ca e a mea, ca e buna, ca e rea, stiu ca eu am hotarat si sunt impacat cu ce am facut pentru ca asa am considerat la momentul respectiv ca e cea mai buna decizie pentru mine. Si asta e tot ce conteaza, sa traiesti in concordanta cu valorile si convingerile tale, cu sinele tau autentic.

“This is your life and it’s ending one minute at a time”

Asta e mesajul meu pentru tine. Lasa la o parte mastile sociale. Traieste autentic acum, cauta un sens propriu. Daca nu faci asta acum, atunci cand?