(Nu) Vreau o țară ca afară-Part. 1

Addendum: Titlul face aluzie la melodia celor de la Vunk-Vreau o țară ca afară. Deși, mesajul melodiei este orientat spre îmbunătățirea vieții din România, comparația cu țările străine nu este cea mai favorabilă. Însă, titlul face aluzie mai ales la milioanele de români ce pleacă din țară și care sugerează  că totul e groaznic și insuportabil în România, iar afară totul e numai lapte și miere.

Am ajuns în SUA de 3 săptămâni jumătate, doar că nu am avut timp deloc să scriu, căci am avut probleme care s-au ținut în lanț, una după alta. Așa că am făcut tot ce am putut să le rezolv și în mare parte totul e aproape okay în momentul de față.

Să o iau cronologic. Înainte de a pleca în State, am fost la un concert în Blaj, care de altfel a fost foarte mișto, am ascultat Omul cu Șobolani pentru prima oară live, am dansat pogo pe Ajutor, un dans agresiv în care te lovești și te împingi cu ceilalți fani. De asemenea, am auzit pe la 3 noaptea, craioveni, sibieni, vâlceni cântând Oltenia Eterna Terranova, imnul Universității Craiova, care demonstrează că deși echipa e moartă, spiritul de oltean este încă extraordinar de viu. Am vizitat Blajul, un oraș foarte elegant, aranjat, cu oameni răbdători, prietenoși, care sunt dispuși să te ajute fără să ceară nimic în schimb. Am văzut multe întămplări amuzante și interesante pentu mine. Per total a fost un festival foarte frumos și bine realizat.

Din păcate, după festival, s-au terminat toate lucrurile frumoase pentru mine. Căci în ultimele 2 zile a plouat, a fost o furtună puternică, iar toată zona noastră de camping a fost inundată, inclusiv corturile, iar iarba s-a transformat în noroi, apa depășind nivelul gleznei în majoritatea zonei de camping. Din păcate, am răcit destul de rău. Așa că am plecat în SUA răcit.

Prima problemă. Am plecat în America cu Airfrance pe ruta București-Paris-Atlanta. Dintr-un motiv absurd și anume că avionul nu avea unde să aterizeze în Paris, avionul a plecat cu aproape 1 oră întârziere în București, așa că escala din Paris s-a diminuat, am avut doar jumătate de oră escală, așa că hamalii nu au avut timp să mute bagajele dintr-un avion în altul, motiv pentru care când am ajuns în Atlanta nu am avut bagajele de cală unde erau medicamentele și adaptoarele de telefon și laptop.

Am ajuns pe la 2pm în Atlanta, trebuia să iau autobuzul pe la 4am noaptea. M-am dus spre motelul ce îl închiriasem pentru o zi. În apropierea hotelului, era o zonă plină de homeleși, care cereau bani, mâncare, țigări. De asemenea, zona era plina de gunoaie, în ciuda faptului că era o zonă centrală. Trec cu bine pe lângă ei, ajung în cameră. Totul era frumos, mai puțin faptul că în camera era un miros puternic de iarbă, deși cerusem o cameră de nefumători. Mai trece ceva timp, mai încerc o dată să merg la aeroport să văd dacă sunt bagajele venite. Nu erau. Eram rupt de oboseală după un zbor de 14 ore, după ce de abia venisem de la festival, după ce alergasem ca bezmeticul încercând să-mi găsesesc bagajele. Pe lângă asta, eram și răcit sever. Cred că am adormit pe la 12 noaptea. Când m-am trezit era deja prea târziu să mai prind autobuzul, așa că a doua zi mi-am mai luat o zi de cazare în Atlanta. Am schimbat data autobuzului pentru următoarea zi, mi-am recuperat în sfârșit bagajele.

Eram fericit că lucrurile în sfărșit se îmbunătățeau. Însă, ăsta era doar începutul.

Am ajuns a doua zi în Myrtle Beach cu autobuzul. Am sunat angajatorii să vină să mă ia din Myrtle Beach,să mă ducă în North Myrtle Beach, unde trebuia să ajung. Mi-au zis că ajung în jumătate de oră. I-am sunat din nou, după o oră. Mi-au zis că o să ajungă în câteva minute. După 3 ore de așteptat, am renunțat, m-am așezat pe o patură în fața stației de autobuz și am început să citesc. După ceva timp, un tip care tocmai își terminase tura la Greyhound (numele firmei de autobuz), m-a întrebat ce citesc. Am început o conversație, mi-a zis că e jurnalist, i-am explicat că am un plan să scriu o carte anul asta sau la anul. Am mai vorbit puțin, i-am spus că nu am cum să ajung în North Myrtle Beach, iar el s-a oferit să mă ducă acolo cu mașina personală.

Am ajuns la locul de muncă. Cineva m-a dus la mine acasă. Am cunoscut managerii, am cunoscut colegii de cameră. Totul era foarte bine și eram fericit că în sfârșit lucrurile o să se calmeze și că totul o să fie bine.

Din păcate, era doar începutul, căci lucrurile urmau să se înrăutățească.

Urmează partea a doua zilele acestea.