Totul a inceput acum ceva timp cand Diana (o sa o cunoasteti in scurt timp mi-a dat un telefon in care m-a intrebat daca vreau sa plec intr-o excursie de voluntariat in Slovenia, in capitala, in Ljubliana. Am zis da dupa 2 secunde, fara sa gandesc.)

Este vorba despre un proiect Erasmus+ care avea legatura in mare parte cu actoria (teatru de masti, papusi si improvizatie). Scena s-a desfasurat in Ljubliana si am luat parte 40 de internationali (cate 5 din 8 tari din Europa).

Trecand peste aceste detalii formale care le prezint doar pentru ati face o parere despre ce e vorba, acum o sa-ti prezint personajele.

Diana “mai rar” Elena-este o prietena foarte buna de a mea pe care te poti baza si la bine si la greu. O persoana inteligenta si cu o integritate maxima. Asta e Diana, in schimb o data pe an se transforma in Elena si toti demonii interiori ies din ea. Nu vrei sa o intalnesti pe Elena.

Carolina “ghidul nostru” Persinaru. Este persoana care a mai fost prin toate locurile pe unde am mai fost noi de cel putin 10 ori. Stie orice straduta, ulita, monument sau restaurant de prin zona. Un GPS uman.

Bogdan “omul care tine oamenii aproape” Babeanu. Dintre toti, in aceasta excursie pot spune ca Bogdan a fost cel care a incercat sa ne tina aproape indiferent daca au existat conflicte mai mari sau mai mici intre noi.

Alex “Master of Sucidal Cigarettes” Asta sunt eu. O sa revin cu mai multe detalii cand o sa fie momentul potrivit.

Bun.

Capitolul 1.

Pe drum spre Serbia, in cautarea lui Boris si a Boilerului fermecat.

Totul a inceput intr-o zi de saptamana, intr-o dimineata undeva pe la ora 6 cand stabilisem ca trebuia sa plecam. Trebuiau sa plece baietii din Bucuresti (Bogdan, Diana si Carolina). Dupa ce s-au asigurat ca Aurelia, ea fiind intr-o viata de apoi Carolina din ziua de azi, o sa se trezeasca la ora buna (ea avand un trecut pentru care este recunoscuta ca persoana ce nu se poate trezi de dimineata), au stabilit impreuna ca o sa plece la 6 dimineata. Urmand sa ma ia pe mine din Craiova cand ajung la fata locului.

Dar, cum niciodata viata nu merge asa cum ai vrea, au aparut niste probleme. Cei Trei Muschetari au fost deturnati din drum de un incident foarte putin caractersitic in ziua de azi.

Bagajul Dianei.

Denumit popular si locul unde sunt banii despre care dai cu ciocul. Ideea e ca Diana a reusit performanta rarisima cum numele mai rar este Elena de a inchide trollerul pe interior cu cifrul unde erau banii. Dupa ce a incercat indelungat sa deschida trollerul cu o lama fina, neavand noroc in gasirea unui om cu scula mare si priceput in Bucuresti pentru a-i deschide trollerul, a trebuit sa mearga cu Bogdan la Cernica, o localitate de langa Bucuresti unde se afla proprietearul acestui trollerul, facatorul de minuni, singurul capabil sa-i deschida trollerul.

Timpul a trecut, anii au trecut, s-a facut 2 dupa-amiaza nu 6 dimineata si oamenii mei au hotarat sa-i dea bice spre Craiova. Au ajuns cu bine, i-am primit la mine acasa in Craiova unde ai mei dragi parinti pregatisera masa. Am stat, am mancat, am mai vorbit si am plecat spre Serbia.

Apoi, am intins-o pe drum spre Serbia. Dupa un scurt popas la Severin, am trecut vama.

Buletinele si cainii vagabonzi de la vama spre Serbia.

Fix inainte sa trecem vama, specialistul nostru in buletine si acte, Bogdan, s-a hotarat sa arunce un ochi asupra buletinelor. Cum Diana si Bogdan aveau buletinele din 95, iar Carolina si cu mine aveam buletine din 94, existau diferente sesizabile din punct de vedere al culorilor. Al Carolinei si al meu erau de un albastru putin mai inchis, iar Bogdan a hotarat sa le sorteze pe culori. S-a intamplat cum s-a intamplat si buletinul meu si al Carolinei s-au pierdut printr-o extorsiune intr-o apa, imediat dupa ce am trecut vama. Dupa ce l-am intrebat de vreo 3 ori pe vamesul sarb daca nu ne-a pastrat el buletinele din greseala,  el fiind cooperant, chiar incercand sa ne ajute, cu toate astea ne zicea vehement ca ni le daduse inapoi. Am incercat sa le cautam si prin masina, dar nu am gasit nimic.

Carolina si cu mine eram la vreo 10-15m de vama romaneasca, fara buletine si eram blocati in acest purgatoriu intre cele 2 vame. Ce sa ne facem? Ne-am amintit cu totii de diferentierea buletinelor facuta de specialistul Bogdan si am hotarat sa le mai cautam in masina. Dupa ce am cautat vreo 10-20 minute fara succes, cel care ne-a salvat a fost tot Bogdan, care cu o sclipire maiastra si cu o perceptie vizuala deosebita reuseste sa vada buletinele in bordul masinii. Il apuca pe al meu, deoarece era deasupra, dar al Carolinei se infiltrase adanc in bordul masinii. Dupa ce ne facem un plan ca niste cercetasi adevarati, hotaram sa extragem buletinul Carolinei din bordul masinii cu penseta . Dar, acesta se afunda tot mai mult in bordul masinii ca o epava scufundata de pe malul Dunarii- ca tot eram acolo, iar noi ne pierdem toate sperantele de al recupera.

Traiasca Dacia! Nu Dacia, imperiul care a luat bataie de la romani, ci Dacia, masina made in Romania. Deoarece, Bogdan cu o putere de Hercule reuseste sa demonteze bordul in 2 secunde. Aici, efortul de 7 ani facuti la sala intr-o vara si-a spus cuvantul. Trecem noi cu bine peste acest moment, suntem toti cu actele la noi, nimic nu mai putea sa ne opreasca.

Dar, intervin cainii vagabonzi care ne incercuiesc pur si simplu. Din 1-2 caini se multiplica repede in 4 si noi suntem asediati. Intrebarea este: Ce fel de caini vagabonzi erau: romani sau sarbi? Puteau fi romani, sarbi sau o combinatie de caini romani care trecusera vama illegal sau chiar caini sarbi care trecusrea vama in Romania si apoi inapoi in Serbia. Nu am reusit sa lamurim acest detaliu extrem de important in calatoria noastra si am incercat sa ne continuam drumul.

Bambi, cainele sinucigas se afla fix in fata masinii si latra. Eu fiind la volan, mi-am amintit ce cantam prin adolescenta: “Ooo am invatat ca dreptatea mi-o fac io, oooo trec peste tine daca nu am incotro”. De data asta eram paralizat la gandul de a trece peste acel caine. Se pare ca acel caine care se afla fix in fata masinii a reprezentat un obstacol mult prea mare pentru a fi depasit de mine. Astfel ca dupa circa 10-15min in care am mers cu a intaia, in care mergeam cate 2m apoi opream ca nu care cumva sa calc cainele, Bogdan intr-un moment de luciditate, s-a hotarat sa preia el fraiele masinii, sa se urce la volan si sa accelereze. Cainii, au supravietuit s-au dat singuri la o parte,  iar Bambi, cainele sinucigas, ne-a mai fugarit vreo 2km, desi Bogdan mergea cu  vreo 80-90km/h. Astfel, am dedus ca rivalul lui Usain Bolt din regnul cagnin este de fapt un caine sarbesc maidanez pentru ca daca ar fi fost roman, ar fi fost prea lenes ca sa alerge atata dupa noi.

Popas sub cerul instelat si masinele cu 2 roti.

Ne-am continuat drumul. Era un drum pustiit, ingust, aveam pe deoparte stanci si munti pe stanga, iar pe dreapta era Dunarea. Probabil, era un peisaj foarte frumos, magnific, dar cum noi mergeam pe la 9-10 seara nu vedeam nimic. Cum nu era nicio masina pe strada, drumul desi greu, plin de serpentine, era totusi unul linistit.

Cu un ochi de vultur, Bogdan vede un popas prin acei munti si tragem pe dreapta. Deschidem usile portbagajul, muzica la maxim si vedem infinit mai multe stele decat a vazut Bucurestiul vreodata. Era superb, Munti pe stanga, Dunarea pe dreapta, cerul instelat, cautam galaxii unde ne etalam cunostintele noastre pseudofilozofice de astronomie. Magnific. Strada pustie, muzica buna. Un moment unic intr-o viata.

Am stat ce am stat, traind clipa pe acolo si ne-am continuat drumul. La cativa km distanta, un politist sarb sare dintr-un boschete si ii arata flacara alb-rosie lui Bogdan, care trage pe dreapta. Bogdan, fiind la volan in acel moment, dupa ce este salutat de politist cu un “Dobrovice”-Buna seara la ei”, ii transmite un raspuns pertinent: “Da, ce-am facut sefu?”. Ne controleaza actele, vede ca totul este in regula si ne lasa sa plecam.

Am mai mers, ce am mai mers prin munti, auzind in continuare povestile fascinante ale Dianei. Prin aceste sate pe unde mai treceam noi din cand in cand, aveam placerea de a vedea masini din anii 90 la care Bogdan din cand in cand mai incetinea sa nu ne opreasca iara Politia.

Punctul culminant a fost cand Bogdan a vazut o masina pe dreapta, tot din anii 90, a incetinit de teama politiei, noi doi am putand remarca o fascinatie de masina. Aceasta cuprindea cele 2 roti din spate+numarul de inmatriculare, restul masinii era compusa din aer de natura. Astfel, am concluzionat ca acea masina era pusa fix la misto.

Intalnirea cu Boris si cu Boilerul sau.

Am continuat drumul spre Belgrad, dupa ore bune de mers prin munti, am prins si cativa kilometrii pe autostrada. Am ajuns in Belgrad la cazare si ne-am intalnit cu Boris. Boris era proprietarul casei pe care o inchiriasem noi. Totul a decurs bine, el foarte de treaba, ne-a oprit un loc de parcare chiar, Belgradul fiind la fel de aglomerat ca Bucurestiul.

S-a intamplat ca unul dintre noi sa lase apa la chiuveta pornita pe apa calda la maxim, astfel ca dupa 15 minute s-a facut sauna in baie. Am oprit apa, a mai trecut ceva timp, iar Carolina a intrat sa-si faca un dus. Dupa vreo 5-10 minute o auzim tipand: “AAAAA, nu e apa calda, AAAAA” “Ce ne facem?”

Incerc sa vorbesc eu pe facebook pe la 3 noaptea cu Boris sa ne rezolve problema cu boilerul. Imi zice ca probabil s-a terminat toata apa din Boiler si sa asteptam jumate de ora, o ora. Carolina nefiind satisfacuta de acest raspuns, cauta o solutie imediata. Dupa ce Bogdan si cu mine incercam ca niste adevarati Doctori in Inginerie sa rezolvam problema cu Boilerul fara succes, Carolina se decide sa-i ma idea niste mesaje lui Boris. Boris, bineinteles raspunde si ne anunta ca butonul de iluminat din baie este de fapt butonul Boilerului. Pana la urma aprindem boilerul si dupa ce avea sa se umple, urma sa avem apa calda dimineata. Mai stam putin de vorba si ne bagam la somn. De fapt, ei se baga la somn, pentru ca dormeam la mansarda si mie imi era frica sa nu ma lovesc cu capul de tavan asa ca m-am hotarat sa dorm invers. Fara succes insa, deoarece patul era stricat la picioare, unde aveam eu capul, plus ca era moarte de cald in camera, asa ca pana la 6 dimineata pana m-am hotarat sa ma pun in pat normal, n-am reusit sa adorm.

***Urmeaza capitolul 2 in cateva zile, daca vrei sa stii ce peripetii au mai intampinat Cei 4 Fantastici sau Cei 3 Muschetari+ D’artagnan (nu m-am gandit inca la un nume) prin Europa, atunci stai prin zona.

Dobrovice,

Alex Combei